Lidia Vadim, despre copilărie și povara numelui Vadim: „Noi întotdeauna am avut o viață atipică, am avut gardă de corp”
Lidia Vadim, fiica cea mare a regretatului Corneliu Vadim Tudor, va fi invitată specială în emisiunea „În oglindă”, difuzată sâmbătă, la 22:30, la Kanal D2. Participarea sa la „În oglindă” promite o întâlnire emoționantă cu o latură mai puțin cunoscută a istoriei și personalității lui Corneliu Vadim Tudor.
În ediția din acestă sâmbătă a emisiunii „În oglindă”, Lidia Vadim își va exprima gândurile și sentimentele despre tatăl său intr-un interviu emotionant. Lidia nu a cunoscut altă față a tatălui său decât cea de personaj public, mereu fotografiat în stradă, semnând autografe sau sacrificându-și timpul liber și vacanțele pentru a se dedica muncii sale. Cu toate acestea, ea afirmă că a avut o copilărie deosebită, întrucât tatăl său i-a oferit tot ceea ce a considerat că au nevoie.
Lidia Vadim, despre copilărie și povara numelui Vadim
„Am avut o copilărie foarte fericită! A fost specială pentru că tata a fost persoană publică înca de când eu m-am născut… eu nu il stiu pe tata altfel decât persoană publică, decât făcând poze cu oamenii pe stradă, dând autografe, sacrificând vacanțe sau timp cu noi pentru a merge la muncă… Dar cu toate astea am avut o copilărie foarte fericită pentru că tata ne-a oferit tot ceea ce el a considerat ca avem nevoie… Tata a fost un geniu„, povesteste aceasta.
Viața lor a fost mereu atipică, Lidia remarcand faptul că acest aspect, alături de numele celebru pe care îl purtau au avut un impact puternic asupra ei. La școală, de exemplu, situația era diferită, mai ales pentru cei care nu îl simpatizau pe tatăl lor. Lidia Vadim își amintește cu tristețe cum a fost discriminată de către unii profesori din cauza numelui pe care îl purta.
Lidia Vadim: „Noi întotdeauna am avut o viață atipică, am avut gardă de corp”
„Noi întotdeauna am avut o viață atipică, am avut gardă de corp, niciodata nu eram singure… am resimțit chestia asta, plus numele. La scoala, de exemplu, nu era acelasi lucru, mai ales pentru cei care nu il plăceau pe tata…Impacul negativ venea mai ales din partea profesorilor… Eu mi-am auzit si luam rigla la palma tot pentru ca eram fiica lui Vadim„, povesteste Lidia Vadim despre copilaria sa si impactul si povara purtării numelui de Vadim.
In emisiunea „În oglindă” de sâmbătă Lidia Vadim iși împărtăși experiențele personale și oferă o perspectivă unică asupra tatălui său, Corneliu Vadim Tudor. Prin intermediul acestui dialog cu Mihai Ghita, la „In oglinda”, ea ne invită să explorăm latura mai puțin cunoscută a unei figuri controversate și inconfundabile din istoria recentă a României.